Management

Principalul ingredient al succesului ELBA este constituit din echipa noastră bine armonizată, care de-a lungul timpului a reuşit să îşi păstreze abordarea strategică şi coerentă, precum şi spiritul inovator.

Elba este cel mai mare producător de soluții si sisteme de iluminat din Romania. Longevitatea si succesul companiei sunt fondate pe valori esențiale pentru noi: inovație, calitate, performanta.  Iar mai presus de orice angajații si clienții noștri au fost si vor rămâne prioritățile primordiale pentru a continua sa evoluam in industria noastră foarte competitiva. 

Consiliul de Administrație este alcătuit din următorii membri: Alexandru Sere, Maria Bailesteanu, Lucia Gheorghe, Marius Cocian și Romolus Povian.

Alexandru Sere

Director General

De-a lungul timpului ne-am creat și dezvoltat misiunea de a modela lumina.

Astăzi, dar și mâine, acest lucru vrem să-l transpunem în siguranță și confort pentru clienții, colaboratorii, echipa Elba și acționarii nostri, în toate activitățile cotidiene: în mașină, pe stradă, acasă și, chiar mai mult decât atât, în starea noastră de bine.

Într-o lume tot mai dinamică, evoluăm în pas cu tehnologia, lumina este prezentul și viitorul nostru!

Irina Dragomir

Director Economic

Cerințele unei economii deschise, dinamice și competitive ne-au determinat să ne orientăm energia, să ne punem în practica toate competențele pentru a atinge și menține performanța în domeniul producției de corpuri de iluminat la cel mai înalt nivel.

Nicolae Trifan

Director Comercial

Considerăm că dezvoltarea sustenabilă vine din adaptabilitate, parteneriate puternice și o viziune strategică clară. Într-o piață aflată într-o continuă evoluție, dezvoltarea înseamnă să rămâi agil, să creezi valoare împreună și să construiești încredere pe termen lung.

Obiectivul nostru este simplu: relații de afaceri solide, tehnologie inteligentă și progres continuu.

Nicolae Indrie

Director Calitate – Mediu

ELBA este angajată permanent în respectarea cerințelor agreate cu clienții, cerințelor legale și de reglementare aplicabile. Îmbunătățim continuu sistemele de management de calitate, mediu, securitate a muncii și responsabilitate socială, implementate pentru a asigura o dezvoltare durabilă și sustenabilă.

Alina Traumero

Șef Departament Resurse Umane

Plăcerea de a munci la ELBA, respectul față de angajații noștri și realizarea profesională în carieră sunt principii fundamentale care ghidează toate activitățile de Resurse Umane. Suntem întru totul dedicați dezvoltării unei culturi de înaltă performanță și meritocrație, care să sprijine creșterea și evoluția companiei.

Alexandru Gheban

Director Fabrica C.I.A. / Automotive

Ca și Director de Fabrică la ELBA, valorific patrimoniul industrial solid al companiei prin dezvoltarea capacităților noastre de producție în industria auto. Prin îmbunătățirea continuă a proceselor și implementarea unor funcții moderne de producție, creștem flexibilitatea, trasabilitatea și calitatea — susținând dezvoltarea continuă ELBA într-un sector dinamic și exigent.

Obiectivul nostru rămâne clar: să livrăm soluții robuste, de înaltă performanță, care să răspundă cerințelor în continuă evoluție ale industriei auto.

Petrică Prundeanu

Director Fabrica C.I.L. / Iluminat General

Tehnologia luminii este pasiunea noastră. Inovăm, producem și livrăm sisteme și corpuri de iluminat la cele mai înalte standarde și nivele de inovare. Dorim să contribuim activ la succesul și bunăstarea clienților noștri și suntem orientați spre definirea tehnologiilor viitoare in industria iluminatului.

Alin Georgescu

Director Fabrica S.D.V. / Molding

Inovația, excelența în execuție și îmbunătățirea continuă a proceselor tehnologice sunt prioritățile de top ce asigură abilitatea noastră de a livra clienților produse de cea mai înaltă calitate. Adoptăm cu rapiditate și rigurozitate cele mai noi standarde de funcționare din industrie, pentru a sprijini ELBA în a obține locul 1 pe piață.

Valentin Vipie

Șef Departament Proiectare-Dezvoltare Automotive

Departamentul nostru de Proiectare și Dezvoltare Automotive se dedică inovării continue, utilizând tehnologie avansată pentru a crea faruri și lămpi auto de înaltă performanță. Printr-o abordare integrată, echipa noastră asigură produse care îndeplinesc cele mai riguroase standarde internaționale de calitate și eficiență, contribuind la siguranța și estetica vehiculelor. Colaborăm strâns cu parteneri de renume pentru a aduce pe piață soluții moderne și durabile.

Mircea Mărienuț

Șef Departament Laboratoare

Ne remarcăm printr-o tradiție îndelungată în domeniul cercetării și testării corpurilor de iluminat general și a farurilor și lămpilor auto.

Tradiția și expertiza acumulată de-a lungul anilor certifică faptul că sunt respectate standardele incluse în Directivele Europene aplicabile, iar procesul continuu de inovare și testare permite companiei să răspundă cerințelor pieței cu produse de înaltă performanță și fiabilitate.

Cristian Ciocan

Șef Departament Mecano-Energetic-Administrativ și Manager Sisteme Iluminat

Rolul nostru esențial este de a asigura utilitățile, întreținerea și funcționarea infrastructurii în cele mai sigure condiții. Prin expertiză în energie electrică, mecanică și construcții, gestionăm și susținem serviciile suport ale organizației, administrând facilitățile pentru eficiență operațională și sustenabilitate.

Ciprian Voștinar

Șef Departament Achiziții-Logistică

Dezvoltăm continuu și activ noi strategii de identificare a achizițiilor și furnizorilor pentru a susține obiectivele companiei noastre. Pentru a achiziționa materialele și echipamentele necesare într-un mediu dinamic și competitiv, ne concentrăm asupra managementului raportului preț-calitate.