Română (România)English (United Kingdom)Italian (Italy)
HomePrezentareProduseServiciiProiectele noastreCalitate - MediuDownloadDistributieForumContact

Noutati


 

ELBA, cel mai important producător de corpuri de iluminat din ţară, reprezintă una din puţinele firme româneşti care a reuşit să se menţină ca lider pe piaţă având o tradiţie de 85 de ani în domeniu.
În prezent , ELBA este o firmă modernă, cu un număr de peste 1000 de angajaţi şi o cifră de afaceri în 2007 de 40,45 mil. €, inregistrand o crestere fata de anul 2006 de aproximativ 19.5%. Intr-o continua crestere sunt si investitiile in tehnologiile de fabricatie si dotari. In anul 2007 au atins 4.5 mil €, cu 27.7% mai mult decat in 2006. Pentru anii urmatori se estimeaza o crestere accentuata a investitiilor, avand in vedere proiectul de relocare a uzinei pentru a satisface standardele europene de mediu si necesitatile de productie.

Printr-un program coerent de investiţii ELBA este unul dintre puţinii furnizori autohtoni de gradul I pentru Dacia Renault.
Calitatea produselor şi serviciilor oferite este dovedită de garanţia de 3 ani asigurată produselor şi de Sistemul de Management al Calităţii certificat conform ISO 9001-2000 cu TUV SudDeutschland Germania şi pentru producţia auto conform ISO/TS 16949 :2002.
De asemenea, ELBA a obtinut certificarea Sistemului Integrat Calitate-Mediu conform standardului SREN ISO 14001: 2005. Se implementează Managementul de Mediu care are ca scop utilizarea responsabilă a resurselor economice şi umane astfel încât mediul să fie protejat şi îmbunătăţit .
Din dorinţa de a satisface cât mai bine şi complet cerinţele clienţilor , în oferta ELBA sunt incluse :
-Corpuri de iluminat -fluorescente, exterioare ornamentale, pentru iluminat industrial, medii cu pericol de explozie, iluminat de siguranţă, pentru amenajări interioare, semafoare.
-Corpuri de iluminat auto ;
-Matriţe, scule şi dispozitive ;
-
Proiectare şi execuţie diverse repere metalice şi masă plastică ;
-
Proiectare şi execuţie, modernizare şi întreţinere sisteme de iluminat interior, exterior şi stradal ;
-Program de proiectare utilizat: DIALux 4.5 Poate fi descărcat gratuit de pe
http://www.elba.ro/ în limba română.

Prin activitatea ce o desfăşoară, ELBA asigură iluminatul pentru toate domeniile de activitate: industrial, comercial, public, casnic, pentru terenuri de sport, etc. realizând în acelaşi timp „sisteme de iluminat la cheie".
Proiectele propuse sunt realizate (în mod gratuit) de persoane autorizate de CNRI (Comitetul Naţional Român de Iluminat afiliat la CIE - Comisia Internaţională de Iluminat) în tehnica iluminatului asigurându-se inclusiv asistenţa tehnică de specialitate în perioada de garanţie şi post garanţie.Se asigură de asemenea asistenţă de specialitate pentru efectuarea de măsurări luminotehnice, cu aparate de măsură de ultimă generaţie.
Distribuţia produselor ELBA se realizează prin intermediul reprezentanţei sale comerciale S.C. ELBA-COM S.A. ce dispune de o reţea bine definită de reprezentanţi autorizaţi care se regăsesc în toate marile oraşe din ţară.O bună parte din producţia ELBA se exportă cu succes în ţări din Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu, Croaţia, Serbia.
Din preocupările „de ultimă oră" ale firmei ELBA amintim:

-extinderea gamei de produse noi cu LED-uri de mare intensitate luminoasă (corpuri de iluminat ambiental de interior aparente,suspendate,de siguranţă, balizaj, proiectoare,ambiental de exterior),
- sisteme de iluminat şi monitorizare computerizată a spaţiilor de parcare,
- sisteme de control şi comandă automată a consumului de energie electrică pentru iluminatul public,
- sisteme de iluminat „tipizate" pentru şcoli şi licee, săli şi terenuri de sport, etc.
Astfel, în continua sa dorinţă de dezvoltare şi inovare, Elba reuşeşte să ofere nu doar produse ci soluţii complete în domeniul iluminatului.